29
Dec
09

Un Craciun cu peripetii

Asa cum v-am promis astazi o sa va povestesc despre cum am petrecut Craciunul care tocmai a trecut.

O sa incep cu drumul care nu a fost nicidecum un drum usor si linistit(Bucuresti – Suceava = 8 ore jumate), ba din contra adesea condimentat cu momente in care mi-a venit sa cobor si sa parcurg restul drumului cu cele doua picioruse din dotare. Unul dintre aceste momente “dragute” a fost reprezentat de urletele infernale ce atingeau note extrem de inalte ale unei fetite care pe langa dintisorii pe care se chinuia sa ii scoata la iveala a mai reusit sa ne scoata si la restul cateva fire de par albe. In fine dupa drumul care a trecut de parca timpul statea in loc, somnul a fost cel mai placut moment al zilei respective.

A doua zi avea sa schimbe insa toate planurile pe care le aveam pentru excursia planificata in graba si care imi provocase deja un sac de emotii. Ziua a inceput destul de bine, minus somnul care mi se plimba pe sub nas inca de cand m-am ridicat din pat, excursia la Manastirea Dragomirna si o scurta trecere in revista a orasului nu faceau decat sa anunte o zi linistita cu momente din cele mai placute, din pacate nu era asa. Ziua de luni a culminat in momentul in care am aflat ca prietena mea cu care am plecat, Alexandra, a fost internata de urgenta si urmeaza sa intre in sala de operatii din cauza apendicitei care o deranja de ceva timp dar pe care pana atunci o tratase cu “medicamentul” preferat al tuturor, “Indiferenta”.

Emotii si trairi din cele mai ciudate au inceput sa-mi strabata mintea si sa imi curga prin vene cu o viteza greu de imaginat. Toate astea s-au oprit atunci cand am vazut-o zambind chiar daca era un gest involuntar provocat si de calmantele administrate in doze industriale de personalul spitalului.

O plimbare prin oras facuta mai mult pentru trecerea timpului si din incercarea de a ma linisti putin si ziua mea s-a incheiat. Noaptea a fost puternic marcata de cosmaruri din cele mai urate iar dimineata parea tot mai departe, dar am trecut si peste hop-ul acesta care era o piedica prea mica in comparatie cu starile prin care trecusem cu o zi inainte.

Ziua de miercuri a decurs normal, drumuri la spital si emotii greu de stapanit dar totul s-a terminat cu bine atunci cand Alex s-a intors acasa si a inceput sa faca primele “plimbari” mai lungi prin casa in ciuda ametelii si starii destul de proasta pe care o avea.

Joi deja totul era mai bine, si astea datorate eforturilor facute de Alex.

Momentul in care am impodobit bradul si toate pregatirile ce se apropiau de sfarsit m-au facut sa ma simt ca acasa. Prajiturile pregatite cu atentie si multa rabdare de mama Alexandrei ne ademeneau de pe o farfurie pe care nu aveai cum sa o treci cu vederea. Bradul a iesit foarte frumos gratie rabdarii si priceperii de care a dat dovada “Piticu`” impreuna cu tatal ei.

Fiecare om aflat in casa avea sarcini precise si fiecare moment avea o incarcatura aparte. A fost un Ajun ca la carte.

Vineri am fost la tara. Trebuie sa recunosc ca tot ce am vazut sunt locuri pe care sigur nu o sa le uit vreodata si care sunt unice in lume si deasemenea si in inima mea. Am avut ocazia sa intalnesc oameni primitori si care prin fiecare gest ma faceau sa ma simt ca un membru al familiei.

Ziua de sambata a fost dedicata vizitarii manastirilor din zona Sucevei. Tot ce pot spune este : “ WOW!” . Daca aveti ocazia mergeti sa le vedeti, fiecare dintre manastiri are o incarcatura imensa de istorie si de liniste ce te apasa imediat ce le-ai pasit pragul. Sunt superbe !

Acum urmeaza partea pe care o urasc cel mai tare, despartirea. Huh.. si acum mi-e la fel de greu sa-mi aduc aminte. De cand m-am ridicat din pat dimineata am simtit golul din stomac ce ma apasa incercand parca sa ma faca sa raman acolo.

Chestii marunte se intamplau si faceau ca totul sa curga intr-o singura directie. M-am trezit pe scara trenului privind lung dupa Alexandra care se indeparta si stapanindu-mi din ce in ce mai greu lacrimile care vroiau cu incapatanare sa isi faca loc afara. Parca totul in jurul meu nu mai avea sens, parca era ultima oara cand aveam sa ne vedem.

Trenul s-a pus in miscare si dupa un drum de 7 ore am ajuns acasa. Fericit ca sunt acasa dar cu un “bagaj” plin de regrete pe care inca nu mi-am facut curaj sa il desfac si probabil asa va ramane pentru totdeauna.

Nu in ultimul rand vreau sa multumesc Alexandrei si parintilor ei pentru ca m-au primit in mijlocul lor si m-au facut sa ma simt ca un membru , chiar si temporar, al familiei.

Cam astea au fost zilele de Craciun pe care le-am petrecut departe de casa.

Cu drag,

Mishu.

Anunțuri

0 Responses to “Un Craciun cu peripetii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Decembrie 2009
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 4,219 hits

%d blogeri au apreciat asta: